RÂMNICU SĂRAT 1. Râu în E României, afl. dr. al Siretului pe terit. com. Nănești, jud Vrancea; 123 km. Izv. de pe pantele de E ale masivului Furu (m-ții Vrancei), de la 1.310 m alt., de sub vf. Furu Mare, apoi meandrează larg în cadrul Subcarpaților Vrancei unde pantele longitudinale sunt accentuate (33‰), cu excepția zonelor depresionare, unde pantele scad sub 5‰, având o direcție generală de curgere NV-SE. După un curs de c. 10 km de la izvor, râul pătrunde în depr. Neculele și apoi în depr. Dumitrești, unde primește aportul a numeroase izvoare cloruro-sodice (Motnău, Păcuri ș.a.), prin contribuția cărora apele râului devin sărate (de aici numele de Râmnicu Sărat) până la vărsare. Râul are un debit inconstant, cu o medie multianuală de 2,65 m³/s. Irigații în cursul inf. Afl. pr.: Sărățel, Râmnicel, Motnău, Coțațcu, Voetin. În unele lucrări de specialitate râul Râmnicu Sărat apare numai cu numele de Râmnic. 2. Municipiu în jud. Buzău, situat în C. Râmnicului, pe râul Râmnicu Sărat; 40.290 loc. (2005). Stație de c. f., inaugurată la 13 iun. 1881. Nod rutier. Turnătorie de piese din fontă pentru mașini-unelte. Instalație (rafinărie) pentru regenerarea uleiurilor lubrifiante uzate (din 1952). Fabrici de garnituri de frână și etanșare pentru toate tipurile de autovehicule, de șuruburi, buloane, lanțuri și arcuri, de confecții, țigarete și de produse alim. (conserve de legume și fructe, ulei vegetal, preparate din carne și lapte etc.). Muzeu cu secții de etnografie, arte plastice, științele naturii, cu colecții de costume, covoare și ceramică populare, de floră și faună autohtone și străine (fluturi exotici din China și Malaysia). R.S. apare menționat documentar ca așezare rurală la 8 sept. 1439 într-un privilegiu comercial emis de domnul Vlad Dracul, iar ca oraș în 1574. Unele documente din sec. 15 atestă că R.S. era reședință de județ – statut menținut până în 1950 (în 1700, figura ca reșed. de județ pe o hartă a stolnicului Constantin Cantacuzino). În 1474, domnul Ștefan cel Mare a pus piatra de temelie a bisericii Cuvioasa Parascheva, iar în a doua jumătate a sec. 16 s-a construit o puternică fortificație care să slujească drept „stavilă în calea oștilor otomane și mai ales a invaziei tătarilor”, fortificație refăcută la sfârșitul sec. 17 de Constantin Brâncoveanu. În sec. 18, R.S. a suferit de pe urma războaielor ruso-turce, iar în sec. 19 a cunoscut efervescența anului revoluționar 1848, a anului unionist 1859 și a celui de cucerire a independenței din 1877. În perioada interbelică avea o industrie incipientă (fabrici de ulei, săpun, rachiu, moară ș.a.), dar se dezvoltă din punct de vedere economic, urbanistic, social-cultural după 1950. Declarat municipiu la 24 nov. 1994. Monumente: biserica Adormirea Maicii Domnului, ctitorie din anii 1690-1696 a lui Constantin Brâncoveanu, cu o bogată decorație sculptată la portal; păstrează picturi murale executate de Pârvu Mutu. În apropierea bisericii se află Casa Domnească; bisericile Sf. Dumitru (1708, cu unele refaceri din 1870-1871) și Sf. Spiridon (1784, renovată în 1814); edificiile celor două gări feroviare (gara veche, 1881 și gara nouă, 1893-1898); clădirea Primăriei (1898); bustul lui Alexandru Vlahuță, operă a sculptorului O. Späthe; casele memoriale ale biologului Traian Săvulescu și sopranei Florica Cristoforeanu ș.a.